Sincer, decizia de a merge intr-o seara de miercuri la fiesta traditionala organizata de Ziua Mexicului de un restaurant mexican, a fost o decizie de impuls la finalul unei zile destul de agitate si solicitante de work pentru ca efectiv simteam nevoia unui declick, sa apas Shift si sa reusesc sa ma decuplez total pentru un timp de partea profesionala.
Bine, recunosc, nu credeam ca o sa reusesc sa elimin chiar orice element legat de work din fiecare ungher al mintii dar ma gandeam ca o sa reusesc sa ma relaxez si sa imi comut atentia macar in 50% din timp asupra unor lucruri care sa ma binedispuna.
Dar, pana la urma, o iesire in oras care promitea sa aduca o normalizare a nivelului de stres ce atinsese un nivel destul de ridicat in prima parte a saptamanii, s-a dovedid a fi de fapt una dintre cele mai wow experiente traite in ultimul timp.
Ca sa fiu complet sincera, primul lucru care m-a facut instantaneu sa ma simt mai bine a fost ceva ce nu are nimic de a face nici cu specificul mexican al restaurantului si nici cu fiesta traditionala de ziua Mexicului. Inainte sa ma apuc de lecturarea meniului si sa tabar cu o ploaie de intrebari (sau mai degraba tornada) despre preparatele cu denumiri ultra-mega spaniolo-mexicane (la care btw mi s-a raspuns foarte amabil, cu explicatii simple si la obiect si mai ales – rara avis in zilele noaste – cu zambetul pe buze) am intrebat, fara mari sperante (pentru ca de vreo doua luni peste tot raspunsul primit era negativ) daca mi se poate servi o ciocolata calda densa, de aia pe care o mananci cu lingurita. Si… surpriza … raspunsul chiar a fost afirmativ iar ciocolata de-a dreptul delicioasa!!! Aviz amatorilor de ciocolata!
Deja cu o oarecare doza de buna-dispozitie la bord, alimentata si de rasetele si fetele luminoase ale celor din jur (si erau multi pentru ca restaurantul era full de lume atat pe terasa cat si la mesele din interior) am comandat o quesadilla cu pui si am inceput sa ma amuz proband tot felul de sombreros cu diferite ornamente si culori (verdict final – tot rosul suits me best). Nu mai probasem niciodata felul asta de mancare insa pot sa spun cu mana pe inima ca nu am regretat nicio clipa alegerea facuta: un amestec absolut delicios de branza, legume, pui si condimente doar partial indentificate cu certitudine si etichetate de papilele mele gustative, invelit intr-o foaie de tortilla si indoit in forma de semiluna taiata apoi in sferturi si servita cu doua tipuri de sos (cu smantana si cu rosii).
Camaradul meu de viata, de suflet, de distractie si de experiente culinare s-a decis sa incerce fajitas de pui – un preparat care la prima vedere parea o clasica tigaie picanta care se servea in mod asa original si ushchit cu foi de tortilla. Dar, asta este doar o impresie la prima vedere, la rece (figurat vorbind la rece pentru in realitate cand ti se aduce farfuria ies aburi din ea) – odata rulat amestecul acela de ardei rosii, verzi si galbeni taiati juliene si trasi la tigaie impreuna cu ceapa si piept de pui, in clatitele subtiri de tortilla, dupa ce a fost stropit cu un mix din cele trei sosuri cu care vine la masa, se transforma atat vizual cat si gustativ intr-o incantare de arome si texturi. Si, da vorbesc pe probate-le-a, pentru ca atunci cand destinatarul acestei nebunii culinare s-a indepartat de masa ca sa imortalizeze pe camera momentul in care trupa de mariachi venita direct din Mexic a intrat intr-o explozie muzicala de voie buna in restaurant, nu m-am putut abtine sa nu gust un pic si din farfuria lui.
Dupa ce au aparut mariachi a fost un fel de comutare a povestii. Odata cu cantecele, dansurile, gesturile si veselia lor debordanta ne-am simtit cu totii invaluiti si purtati pe sus de caldura, culoarea, veselia, pasiunea si optimismul spiritului mexican. Rasete, priviri luminoase, conversatii haioase infiripate ad-hoc, miscari de dans pe ritmuri mexicane, shoturi de tequila – o sarbatoare a vietii, a prieteniei si a bucuriei.
Si desi poate parea de-a dreptul surprinzator in mijlocul acestui vartej de energie am trait la un moment dat niste clipe de un romantism de ala clasic, tandru, duios, patrunzator… o simfonie armonioasa de senzatii simple si profunde, fara chestii complicate si confuze…. O conexiune directa de la suflet la suflet… Cam asta am simtit dansand in bratele celei mai speciale persoane din viata mea, inconjurati de mariachi, pe terasa restaurantului El Torito.
A fost ca o seara desprinsa dintr-o comedie romantica desfasurata in ritm alert de film de actiune.
I would definitely repeat the experience time and again!!!
Fiesta de celebrare a zilei Mexicului continua in fiecare seara pana sambata 20 septembrie, inclusiv.
In rest… voia buna e sarbatorita in fiecare zi la restaurantul El Torito. Va recomand cu caldura sa mergeti acolo si sa incercati sa aveti o seara altfel.
Daca vreti o infuzie de buna dispozitie dupa o zi mai grea, daca vreti sa petreceti o seara mai deosebita alaturi de prietenii de suflet, daca pur si simplu doriti sa va simtiti bine, sa socializati si sa mancati niste preparate absolut delicioase sau daca doriti o seara romantica alaturi de acel cineva special din viata voastra (dar sa ne intelegem – nu vorbim de
romantismul ala siropos de telenovele ce ajunge sa-ti ridice probleme existentiale ci de romantismul acela invaluit in pasiune si care iti da fiori si fluturi in stomac) – eu, personal, va sfatuiesc sa luati serios in calcul o iesire la restaurantul El Torito.
www.eltorito.ro
